Aproape orice pacient care primește recomandarea de chiuretaj pune aceeași întrebare: „Dar nu mi-ați făcut detartraj acum trei luni?”. Întrebarea e legitimă, pentru că ambele proceduri înseamnă, în esență, îndepărtarea depunerilor de pe dinte. Diferența nu stă în denumire, ci în locul unde se lucrează, în ce se îndepărtează și în ce se urmărește. Un detartraj curăță o suprafață; un chiuretaj radicular tratează o boală.
Cea mai simplă delimitare este cea anatomică. Detartrajul are ca țintă depunerile de deasupra marginii gingivale și puțin sub ea, pe porțiunea accesibilă. Chiuretajul radicular — numit corect surfasaj radicular sau, în engleză, root planing — se face pe suprafața rădăcinii aflată în interiorul pungii parodontale, la patru, șase sau opt milimetri sub marginea gingiei, într-o zonă pe care nu o vezi și nu o poți atinge cu nimic de acasă.
Ce se îndepărtează efectiv de pe rădăcină
Aici este partea pe care cei mai mulți pacienți nu o cunosc. În punga parodontală nu există doar tartru. Există un biofilm bacterian organizat, aderent la rădăcină, și un strat de cement radicular contaminat cu toxine bacteriene, în special endotoxine. Acest cement infiltrat este problema: chiar dacă îndepărtezi tartrul vizibil, suprafața rămâne toxică pentru țesutul din jur și gingia nu se poate reatașa de ea.
Chiuretajul îndepărtează, prin treceri repetate cu instrumente fine, atât depunerile, cât și acest strat superficial contaminat, până când rădăcina devine netedă și biologic compatibilă. Rezultatul urmărit nu este „curat” în sens estetic, ci o suprafață pe care țesutul gingival se poate lipi din nou, reducând adâncimea pungii.
De aceea și instrumentarul diferă. Se folosesc chiurete Gracey, cu formă specifică pentru fiecare grup de dinți și fiecare față, ascuțite frecvent, plus vârfuri ultrasonice subțiri, proiectate pentru acces subgingival. Un vârf standard de detartraj este prea gros pentru a intra într-o pungă îngustă fără a traumatiza țesutul.
Cum arată o ședință, concret
Prima diferență o simți la anestezie. Detartrajul se face de obicei fără, chiuretajul aproape întotdeauna cu anestezie locală, pentru că se lucrează pe rădăcină și în interiorul pungii. Este un semn că procedura e diferită, nu un motiv de îngrijorare.
A doua diferență este durata. O igienizare obișnuită se încheie în 30-45 de minute pentru toată gura. Un chiuretaj corect făcut cere aproximativ o oră pentru un singur cadran, pentru că fiecare față a fiecărei rădăcini se instrumentează separat, cu verificare tactilă între treceri. Dacă ți se propune un „chiuretaj complet” în 40 de minute pentru toată dentiția, merită să întrebi ce anume se face în acel interval.
Etapele unei ședințe:
- Sondare și cartografiere. Se măsoară adâncimea pungilor în șase puncte pe dinte și se notează într-o fișă parodontală. Fără această hartă nu se poate face un chiuretaj corect și nu se poate evalua ulterior rezultatul.
- Anestezie, de regulă pe cadran sau pe hemiarcadă.
- Instrumentarea propriu-zisă, alternând ultrasunete cu chiurete manuale, cu control tactil al netezimii rădăcinii.
- Irigare a pungii și, în unele cazuri, aplicarea unui antiseptic local.
- Instrucțiuni pentru acasă și programarea următorului cadran.
Tratamentul se împarte, de obicei, în două-patru ședințe, câte un cadran sau o jumătate de arcadă odată. Există și varianta „full mouth disinfection”, în care totul se face în 24 de ore, pentru a evita recontaminarea zonelor tratate din cele netratate. Ambele abordări au susținere în practică; medicul alege în funcție de extinderea bolii și de toleranța pacientului.
Pentru comparație, o ședință obișnuită de igienizare are cu totul altă structură și alt scop; ce presupune este descris în articolul despre detartrajul profesional.
Ce se întâmplă în zilele de după
Este util să știi din timp, ca să nu interpretezi greșit lucrurile normale.
- Sensibilitate la rece, frecventă și uneori pronunțată în primele zile-săptămâni. Rădăcina, odată curățată și cu gingia mai puțin inflamată, devine mai expusă. De obicei scade treptat; o pastă desensibilizantă ajută. Mecanismele și soluțiile sunt explicate detaliat în articolul despre sensibilitatea dentară.
- Retracție gingivală vizibilă. Gingia inflamată era umflată; după ce inflamația cedează, revine la dimensiunea reală, iar dinții pot părea mai lungi. Nu este o consecință a tratamentului, ci dezvăluirea situației existente.
- Spații interdentare mai mari, din același motiv. Vor necesita periuțe interdentare, nu doar ață.
- Ușoară mobilitate temporară în primele zile, care se stabilizează.
- Disconfort gingival câteva zile, gestionabil cu analgezice obișnuite.
Acasă, în prima săptămână, se recomandă periaj blând cu peri moi în zona tratată, evitarea alimentelor foarte fierbinți sau condimentate și, dacă a fost prescrisă, o apă de gură cu clorhexidină pentru o perioadă limitată. Fumatul reduce semnificativ rata de succes; dacă există un moment bun pentru a te opri, acesta este.
Reevaluarea și ce urmează după ea
La șase-opt săptămâni se repetă sondarea, cu aceleași puncte de măsurare. Comparația dintre cele două seturi de valori arată dacă tratamentul a funcționat. Pungile care s-au redus la trei milimetri sau mai puțin și nu mai sângerează intră în program de menținere. Cele care rămân adânci și sângerează la sondare pot necesita instrumentare suplimentară sau abord chirurgical, pentru acces direct la rădăcină și, uneori, pentru regenerare — opțiunile sunt descrise în articolul despre chirurgia parodontală.
Menținerea este partea de care depinde tot restul. Ședințele de întreținere parodontală se programează, în general, la trei sau patru luni — nu la șase, ca la un pacient fără boală parodontală — și includ resondare, nu doar curățare. Intervalul exact se stabilește în funcție de răspunsul tău la tratament, de fumat, de diabet și de calitatea igienei zilnice.
Dacă ți s-a recomandat chiuretaj, cere să vezi fișa cu valorile sondării înainte și, mai ales, insistă să fie repetată la reevaluare. Este singura măsurătoare care spune obiectiv dacă boala s-a oprit. Iar dacă ai gingii care sângerează de luni de zile și ți se propune doar un detartraj, întreabă explicit dacă s-a făcut o sondare parodontală completă — răspunsul la această întrebare schimbă adesea tot planul de tratament.
