Ne gândim mult la ce facem cu periuța timp de două minute și aproape deloc la ce se întâmplă cu ea în celelalte douăzeci și trei de ore și cincizeci și șase de minute. Or, tocmai acolo, în paharul de pe chiuvetă sau în trusa închisă, se decide dacă instrumentul pe care îl bagi zilnic în gură rămâne curat sau devine o mică fermă de microorganisme.
Nu e nevoie de panică. Nimeni nu s-a îmbolnăvit grav de la propria periuță, iar flora din gură e oricum bogată. Dar există câteva diferențe simple între o depozitare bună și una proastă, iar ele contează mai ales dacă ești răcit, dacă locuiești cu mai multe persoane sau dacă ai imunitatea slăbită.
Umezeala, nu murdăria, e problema principală
Bacteriile și fungii au nevoie de apă ca să se multiplice. O periuță lăsată udă, cu perii înghesuiți într-un capac de plastic sau într-un pahar cu fund umed, rămâne umedă ore întregi și oferă exact acest mediu. Aceeași periuță, scuturată bine și lăsată în aer liber, se usucă în una-două ore, iar populația microbiană scade natural.
De aici derivă prima regulă, care rezolvă singură jumătate din problemă: periuța stă în poziție verticală, cu capul în sus, la aer. Nu culcată pe marginea chiuvetei, unde atinge o suprafață stropită permanent. Nu cu capul în jos, într-un pahar în care se adună apa. Nu într-un etui de călătorie, decât atunci când chiar călătorești, și atunci uscată în prealabil.
A doua regulă ține de vecini. Într-un pahar comun, periuțele se ating între ele și schimbă floră. Dacă în casă e cineva răcit sau cu o infecție orală, separarea devine importantă. Un suport cu locașuri individuale sau pahare separate rezolvă situația fără costuri.
Distanța față de toaletă și alte detalii de amplasare
Există un experiment devenit celebru care a arătat că apăsarea butonului la o toaletă cu capacul ridicat împrăștie particule fine la peste un metru și jumătate distanță. Concluzia practică nu e că trebuie să îți muți periuța în bucătărie, ci că merită două ajustări minore: închide capacul înainte de a trage apa și ține periuța într-un dulăpior sau cât mai departe de vasul de toaletă, nu pe raftul de deasupra lui.
Alte detalii care se ignoră frecvent:
- Chiuveta însăși e o zonă cu multe bacterii, mai ales scurgerea. Suportul nu se pune în bazin, ci pe perete sau pe o suprafață alăturată.
- Paharul de plastic se spală și el, măcar o dată pe săptămână. Depunerea albicioasă de pe fund nu este calcar curat.
- Prosopul de mâini care atinge periuța, sau invers, transferă tot ce e pe el.
- Capul periuței electrice se scoate din mâner o dată la câteva zile, pentru că în zona de îmbinare stagnează apă și pastă. Acolo se formează inelul negru pe care mulți îl descoperă târziu.
Ce nu are rost să faci
Piața oferă sterilizatoare cu ultraviolete, soluții dezinfectante pentru imersie, capace antibacteriene. În marea majoritate a cazurilor sunt inutile pentru o persoană sănătoasă. Clătirea temeinică sub jet de apă, scuturarea și uscarea la aer acoperă necesarul.
Mai grav, unele obiceiuri de dezinfectare improvizată fac rău. Nu pune periuța în apă clocotită sau în microunde: perii de nailon se deformează și își pierd capacitatea de a curăța. Nu o ține permanent în apă de gură, pentru că se înmoaie filamentele și se degradează lipirea lor în cap. Nu folosi dezinfectanți de suprafață pe perii cu care apoi te periezi.
Există și o zonă intermediară, unde igiena suplimentară chiar are sens: după o angină streptococică, după o infecție fungică orală, după o intervenție chirurgicală în gură. În aceste situații, cea mai bună soluție nu e sterilizarea, ci înlocuirea periuței. Costă mai puțin decât un dispozitiv cu UV și e mai eficientă.
Când o schimbi, de fapt
Recomandarea clasică vorbește despre trei luni, dar reperul vizual e mai onest: în momentul în care perii se răsfiră în lateral, periuța nu mai curăță, indiferent câte săptămâni are. Unii ajung acolo în șase săptămâni, pentru că apasă prea tare; alții au perii drepți și la patru luni, ceea ce ridică o altă întrebare, legată de presiune și tehnică. Discuția despre cât de des trebuie schimbată periuța de dinți merge, până la urmă, mână în mână cu cea despre cum o folosești.
Pe același raft cu deciziile mărunte stă și alegerea capului potrivit, pentru că dimensiunea capului periuței schimbă felul în care ajungi la molarii de minte și la fețele interne. O periuță bine aleasă, ținută vertical, la aer, departe de toaletă și schimbată când perii cedează, nu are nevoie de nimic altceva. Cele câteva secunde în care o scuturi de apă înainte să o pui la loc fac mai mult decât orice accesoriu cumpărat pentru asta.
