Sari la conținut
Zâmbet sănătos
Tratamente dentare

Contenția după aparatul dentar: de ce dinții tind să revină la loc

Contenția după aparatul dentar: de ce dinții tind să revină la loc
Foto: Cedric Fauntleroy / Pexels

Ziua în care se scoate aparatul dentar este, pentru majoritatea pacienților, finalul tratamentului. Din punct de vedere biologic, este de fapt începutul celei mai lungi etape. Dinții mutați în poziții noi nu sunt încă stabili acolo, iar tendința lor de a se întoarce spre unde erau înainte, numită recidivă, este un fenomen normal, nu o eroare de tratament. Contenția este tot ce stă între rezultatul obținut în doi ani și dinții care se înghesuie la loc în cinci.

Fibrele care nu uită poziția veche

Fiecare dinte este suspendat în alveola lui de o rețea de fibre, ligamentul parodontal, iar la nivelul gingiei există un alt sistem de fibre care leagă dintele de gingie și de dinții vecini, printre care fibrele supracrestale. Când dintele se deplasează ortodontic, osul se remodelează relativ repede: se resoarbe în direcția de mers și se depune în urmă.

Problema e că fibrele nu urmează același ritm. Cele din ligament au nevoie de câteva luni ca să se reorganizeze, iar fibrele gingivale, care sunt răsucite și întinse de deplasare, se pot reorganiza mult mai lent, uneori peste un an. Practic, ele rămân întinse ca niște elastice și trag constant dintele înapoi. Acesta e motivul pentru care primele luni după scoaterea aparatului sunt cele mai riscante, iar rotațiile dentare corectate sunt cel mai predispuse să recidiveze.

În anumite cazuri, ortodontul poate propune o procedură minoră de secționare a acestor fibre, tocmai pentru a reduce forța care trage dintele înapoi. Nu este o intervenție de rutină și se face doar în situații selectate.

Ce se mai schimbă după scoaterea aparatului

Recidiva nu are o singură cauză. Se adaugă mai multe forțe care acționează simultan:

  • Echilibrul muscular. Dinții stau într-un culoar între limbă, pe dinăuntru, și buze cu obraji, pe dinafară. Dacă limba are o poziție joasă, dacă respirația este predominant pe gură sau dacă deglutiția este atipică, forțele acestea continuă să acționeze după tratament și rescriu treptat rezultatul. Fără corectarea lor, contenția devine o luptă permanentă.
  • Ocluzia. Dacă dinții nu se întâlnesc într-un contact stabil, fiecare masticație produce mici deplasări. Un rezultat frumos, dar cu contacte inegale, este mai instabil decât unul mai puțin spectaculos, dar bine angrenat.
  • Îmbătrânirea fiziologică. Aici e partea pe care mulți nu o aud la timp: dinții se deplasează pe tot parcursul vieții, chiar și la persoane care nu au purtat niciodată aparat. Înghesuirea incisivilor inferiori după treizeci de ani este un fenomen larg întâlnit. Contenția nu doar menține rezultatul, ci contracarează și această tendință naturală.
  • Molarii de minte. Rolul lor în recidivă este dezbătut și nu există consens că ar fi principala cauză, dar dacă erup înclinat sau rămân incluși și presează, ortodontul poate recomanda evaluarea lor.

Contenție fixă, contenție mobilă și de ce se folosesc împreună

Cele două tipuri nu sunt alternative între care alegi, ci componente care acoperă situații diferite.

Contenția fixă este o sârmă subțire, adesea împletită, lipită pe fața interioară a dinților din față, de regulă de la canin la canin. Nu se vede, nu depinde de disciplina pacientului și menține foarte bine poziția dinților frontali, acolo unde recidiva e cea mai vizibilă. Se aplică cel mai frecvent la arcada inferioară, uneori și la cea superioară. Dezavantajul e că cere igienă atentă și se poate desprinde parțial, uneori fără ca pacientul să observe.

Contenția mobilă este o gutieră transparentă sau o placă cu arc vestibular, care se poartă după un program stabilit. Avantajul ei este că menține și poziția dinților laterali și controlează ocluzia pe verticală, lucru pe care sârma lipită nu îl face. Dezavantajul e evident: funcționează exact atât cât e purtată.

Un detaliu practic: gutiera de contenție nu este aceeași cu gutiera de bruxism. Prima menține poziția, a doua protejează de uzură și e mult mai groasă. Dacă scrâșnești noaptea, spune-i ortodontului, pentru că soluția trebuie gândită împreună.

Cât timp se poartă, în realitate

Răspunsul onest nu place, dar este singurul corect: pe termen nedefinit, cu o frecvență care scade în timp. Un protocol frecvent întâlnit arată aproximativ așa: purtare aproape permanentă a gutierei în primele luni, apoi doar noaptea pentru o perioadă de unul sau doi ani, apoi câteva nopți pe săptămână pe termen lung. Intervalele exacte variază de la caz la caz, în funcție de tipul de malocluzie corectată, de vârstă și de cât de mult s-au deplasat dinții, așa că singura sursă validă este ortodontul care ți-a condus tratamentul.

Regula de care merită să ții cont: dacă gutiera intră greu sau strânge după o pauză de câteva nopți, dinții s-au mișcat deja. Nu forța gutiera și nu renunța la ea, ci reia purtarea zilnică și sună cabinetul. Dacă nu mai intră deloc, nu o modifica singur.

La adulți, aspectul contenției este cu atât mai important, iar particularitățile tratamentului ortodontic la vârsta adultă includ și un potențial de recidivă diferit față de adolescenți, mai ales dacă există și afectare parodontală.

Îngrijirea contenției și semnalele care cer o vizită

Sârma lipită creează o zonă în care ața dentară obișnuită nu trece pe sub contactul dentar. Soluțiile concrete sunt un dispozitiv de trecut ața, ață cu capăt rigid sau periuțe interdentare de dimensiune potrivită, plus atenție sporită la detartraj, pentru că tartrul se depune preferențial exact acolo. Gutiera se clătește și se periază cu apă rece și săpun neutru, niciodată cu apă fierbinte, care o deformează ireversibil, și se ține în cutia ei, nu în șervețel pe masă, unde ajunge cel mai des la gunoi.

Mergi la control fără să aștepți programarea următoare dacă: simți sârma desprinsă sau mobilă cu limba, un dinte din zona frontală pare că s-a mișcat, gingia din spatele sârmei sângerează constant, gutiera s-a fisurat sau nu mai intră complet. O sârmă desprinsă parțial este mai periculoasă decât una căzută de tot, pentru că poate deplasa activ un dinte. Dacă între timp au apărut spații acolo unde nu erau, cauza poate fi tocmai o contenție cedată; un spațiu reapărut între incisivi se rezolvă mult mai simplu în primele săptămâni. Programul de contenție se stabilește individual de medicul ortodont, iar respectarea lui este, pe termen lung, mai importantă decât aparatul purtat înainte.