Clorhexidina este considerată de zeci de ani standardul de referință între antisepticele orale. Nicio altă substanță disponibilă în farmacie nu reduce la fel de eficient încărcătura bacteriană din cavitatea orală. Tocmai de aceea apare frecvent în recomandările postoperatorii și tot de aceea ajunge, uneori, să fie folosită greșit: cumpărată fără indicație, ținută în baie luni întregi și folosită ca apă de gură de zi cu zi. Este o substanță excelentă cu o durată de utilizare scurtă și bine definită.
De ce funcționează atât de bine
Molecula de clorhexidină are sarcină pozitivă și se leagă de suprafețele cu sarcină negativă din gură: membranele bacteriene, dar și mucoasa, pelicula de pe dinți și hidroxiapatita. Legarea de bacterii le distruge membrana. Legarea de țesuturi produce însă efectul cu adevărat distinctiv, numit substantivitate: substanța rămâne fixată și se eliberează treptat ore în șir. În timp ce o apă de gură obișnuită acționează cât timp o ții în gură, clorhexidina continuă să lucreze aproximativ opt până la douăsprezece ore după clătire.
Consecința practică este că devine utilă exact în situațiile în care periajul mecanic nu se poate face corect. Nu înlocuiește periuța în condiții normale. O suplinește temporar, când periuța nu poate ajunge.
Situațiile în care are sens cu adevărat
Indicațiile sunt destul de precise, iar în afara lor beneficiul nu justifică efectele adverse.
- După intervenții chirurgicale orale. Extracții complicate, chirurgie parodontală, inserții de implanturi. Zona operată nu se poate peria câteva zile, iar clorhexidina menține controlul bacterian în intervalul acesta.
- Gingivite acute și forme severe. Ca adjuvant pe termen scurt, alături de tratamentul propriu-zis, nu în locul lui.
- Pacienți cu imposibilitate temporară de periaj. Traumatisme, imobilizări maxilare, perioade de spitalizare.
- Ulcerații și leziuni ale mucoasei care fac periajul dureros pe o zonă limitată.
Merită subliniat un lucru pe care mulți pacienți îl inversează: după o extracție simplă, în primele douăzeci și patru de ore nu se clătește deloc, nici cu clorhexidină, pentru că se poate disloca cheagul. Regulile din primele 24 de ore după o extracție au prioritate față de orice produs, iar clătirea începe abia din ziua următoare, blând și fără forță.
Clorhexidina se găsește și în alte forme decât apa de gură, iar alegerea formei depinde de zona vizată. Gelul se aplică punctual, cu degetul curat sau cu un bețișor, pe o gingie inflamată sau în jurul unui implant, și are avantajul că nu ajunge pe restul dinților, deci colorează mai puțin. Sprayul este util la persoanele care nu pot clăti și nu pot scuipa controlat, cum sunt pacienții imobilizați sau copiii mici cu indicație specială. Există și variante sub formă de lac sau de gel cu aplicare profesională, folosite în cabinet. Toate au aceleași limite de durată ca soluția de clătire.
De ce nu se folosește la nesfârșit
Recomandarea uzuală este de una până la două săptămâni, rareori mai mult, și întotdeauna sub indicația medicului. Motivele sunt concrete, nu teoretice.
Cel mai vizibil este colorarea. Clorhexidina produce depuneri brune pe dinți, pe limbă și în special pe suprafețele rugoase, pe obturații de compozit și la marginea lucrărilor. Petele apar de obicei după una-două săptămâni de utilizare, sunt cu atât mai intense cu cât consumi mai multă cafea, ceai sau vin roșu, și nu se îndepărtează prin periaj. Necesită o igienizare profesională.
Al doilea efect este alterarea gustului. Percepția sărat-amar se estompează după câteva zile de folosire și revine, de obicei, la câteva zile de la oprire. Este reversibil, dar deranjant.
Al treilea, mai puțin discutat, este iritația mucoasei. La unele persoane apare descuamare, senzație de arsură sau uscăciune. Formulele cu alcool accentuează problema, iar dacă ai deja gura uscată din cauza unor medicamente, alege obligatoriu varianta fără alcool și discută cu medicul dacă merită folosită.
Există și un argument ecologic: flora orală normală are un rol protector, iar suprimarea ei prelungită nu este neutră. Nu vrei o gură sterilă, vrei un echilibru.
Cum se folosește corect
Detaliile de administrare schimbă mult rezultatul. Clorhexidina este inactivată de detergenții anionici din majoritatea pastelor de dinți, în special de laurilsulfatul de sodiu. Dacă clătești imediat după periaj, o bună parte din efect se pierde. Regula practică este să aștepți cel puțin treizeci de minute între periaj și clătire, sau să folosești clorhexidina la un alt moment al zilei.
Se folosesc aproximativ zece mililitri, se clătește un minut și nu se diluează cu apă. După clătire nu se mănâncă și nu se bea circa treizeci de minute, ca să nu îndepărtezi filmul rămas pe suprafețe. Concentrațiile disponibile în farmacie variază, iar cea potrivită pentru situația ta o stabilește medicul, nu farmacistul și nici ambalajul.
În perioada de utilizare, redu cafeaua, ceaiul negru și vinul roșu. Nu elimină colorarea, dar o limitează sensibil.
Ce folosești în restul timpului
Pentru uzul zilnic există alternative fără aceste dezavantaje: formule cu uleiuri esențiale, cu clorură de cetilpiridiniu sau cu fluor, fiecare cu un profil diferit. Niciuna nu are puterea clorhexidinei, dar niciuna nu are nevoie de ea. Discuția despre rolul real al apei de gură în igiena orală lămurește ce poți aștepta de la aceste produse, iar răspunsul scurt este că ele completează periajul și curățarea interdentară, fără să le înlocuiască vreodată.
Dacă motivul pentru care ai ajuns la clorhexidină este sângerarea gingivală persistentă, produsul îți va masca simptomul fără să rezolve cauza. Sângerarea indică de obicei inflamație întreținută de placă și tartru, iar în stadiile incipiente gingivita se tratează complet și fără complicații, cu condiția să fie luată la timp. Un consult stomatologic stabilește dacă ai nevoie de clorhexidină, pentru cât timp și în ce concentrație. Folosită așa, este unul dintre cele mai bune instrumente disponibile. Folosită la întâmplare, luni de zile, produce mai multe probleme decât rezolvă.
