Când un dinte este extras, osul care îl susținea rămâne fără rost biologic. Alveola — cavitatea în care stătea rădăcina — începe imediat un proces de vindecare care include, inevitabil, și o pierdere de volum. Cea mai mare parte a acestei pierderi se produce în primele trei-șase luni, iar zona cea mai afectată este peretele dinspre buză sau obraz, care la dinții din față este uneori subțire cât o foaie de hârtie.
Consecința practică: dacă lăsați alveola să se vindece singură și reveniți peste un an pentru implant, s-ar putea să nu mai existe suficient os pentru a-l plasa în poziția corectă. Conservarea alveolei este intervenția care încearcă să prevină exact acest scenariu.
Ce se întâmplă în os după extracție
Peretele vestibular al alveolei este format în bună parte din os fasciculat, un tip de os care există doar pentru a ancora fibrele ligamentului parodontal. Odată dintele scos, ligamentul dispare, iar osul fasciculat se resoarbe pentru că nu mai are funcție. La molari, unde peretele este gros, pierderea se observă mai puțin. La incisivii superiori, unde peretele poate avea sub un milimetru, dispariția lui înseamnă o adâncitură vizibilă în gingie.
Pierderea are două dimensiuni: în lățime, adică dinspre buză spre interior, și în înălțime. Reducerea în lățime este de regulă mai severă și este cea care compromite estetica. Cifrele exacte diferă mult de la un caz la altul în funcție de grosimea inițială a osului, de motivul extracției și de cât de traumatizant a fost gestul chirurgical, așa că nu are sens să vă bazați pe procente generale — contează evaluarea propriului caz pe o tomografie.
Când merită făcută și când nu
Indicațiile cele mai clare:
- extracția unui dinte din zona vizibilă, unde orice adâncitură se va observa;
- un perete vestibular subțire sau deja lipsă, constatat la extracție;
- intenția certă de a pune un implant, dar la un interval de câteva luni;
- o infecție cronică sau un chist care a distrus deja os în zonă;
- un pacient tânăr, la care implantul se amână câțiva ani din motive de creștere.
Nu este întotdeauna necesară. Dacă implantul se pune imediat, în aceeași ședință cu extracția, și osul este gros și intact, augmentarea separată poate fi inutilă. Dacă zona nu va fi niciodată reabilitată protetic, la fel. Iar dacă există o infecție acută necontrolată, intervenția se amână.
Discuția despre momentul potrivit al implantului și despre condițiile prealabile este detaliată în articolul despre investigațiile necesare înaintea unui implant dentar.
Cum decurge intervenția
Se face în aceeași ședință cu extracția, sub aceeași anestezie, și adaugă de obicei între 15 și 30 de minute.
- Extracția atraumatică. Este partea cea mai importantă. Se folosesc periotoame sau instrumente de extracție verticală care secționează ligamentul, în loc de elevatoare care sprijină pe os. Un perete rupt în timpul extracției anulează o bună parte din beneficiul intervenției.
- Curățarea alveolei de țesut de granulație și de resturi infectate, cu chiuretaj atent și irigare.
- Umplerea cu material de adiție. Se folosesc granule de origine bovină, sintetice, os uman procesat sau os propriu recoltat local. Materialele cu resorbție lentă mențin volumul mai bine, cele rapid resorbabile se înlocuiesc mai repede cu os propriu. Alegerea ține de situație și de preferința chirurgului.
- Acoperirea cu o membrană de colagen, un fragment de țesut conjunctiv prelevat din cerul gurii sau un material de barieră, care ține granulele pe loc.
- Suturarea, uneori cu o mică plastie a gingiei pentru a închide cât mai bine deschiderea.
Vindecarea durează în general între patru și șase luni înainte ca zona să fie pregătită pentru implant, iar intervalul poate fi mai lung dacă s-a folosit un material cu resorbție lentă.
Ce urmează acasă
Îngrijirea seamănă cu cea de după orice extracție, cu câteva accente în plus. Nu clătiți energic în primele 24 de ore, nu folosiți paie, nu fumați — fumatul este factorul care compromite cel mai des aceste intervenții. Evitați presiunea pe zonă și nu ridicați buza ca să vă uitați, pentru că tracțiunea poate desface sutura.
Este normal să vedeți câteva granule ieșind prin plagă în primele zile. Nu este normal să apară durere care crește după ziua a treia, umflătură care se accentuează, secreție purulentă sau febră. În aceste cazuri, sunați la cabinet.
Restul recomandărilor postoperatorii sunt aceleași ca la orice extracție și sunt descrise concret în ghidul despre primele 24 de ore după o extracție dentară.
Ce alegeți, de fapt, când spuneți da sau nu
Conservarea alveolei costă în plus în ziua extracției. Alternativa nu este „gratis”, ci amânarea costului: dacă osul se pierde, refacerea lui ulterioară printr-o augmentare mai amplă este o intervenție mai complicată, mai lungă și mai scumpă decât cea preventivă, uneori cu recoltare de os din altă zonă. Contextul acestor procedee este explicat în articolul despre regenerarea osoasă înainte de implant.
Întrebările utile înainte de extracție, nu după: peretele osos este subțire sau gros în cazul meu, și se vede asta pe tomografie? Ce material se folosește și de ce acela? Cât timp trebuie să aștept până la implant? Ce se întâmplă dacă renunț la conservare — cât os aș risca să pierd? Există și opțiunea implantului imediat?
O ultimă observație care schimbă des decizia: dacă știți deja că nu veți face implant în următorii ani, dar nici nu excludeți ideea, conservarea alveolei păstrează opțiunea deschisă. Este mai ușor să nu folosiți un os pe care îl aveți decât să reconstruiți unul pe care l-ați lăsat să dispară. Decizia finală se ia împreună cu medicul chirurg, pe baza imaginii tridimensionale și a stării locale constatate în momentul extracției.
