Implantul dentar are nevoie de o fundație solidă pentru a rezista pe termen lung, iar acea fundație este osul maxilar. Când un dinte lipsește de mai mult timp sau a fost extras în urma unei infecții severe, osul din zona respectivă începe să se resoarbă, iar volumul rămas poate fi insuficient pentru a susține un implant stabil. Aici intervine regenerarea osoasă, o procedură care completează sau reconstruiește osul înainte de montarea implantului.
De ce se pierde osul după extracția unui dinte
Osul maxilar are nevoie de stimulare constantă, iar această stimulare vine în mod natural din presiunea masticației transmisă prin rădăcina dintelui. Odată ce dintele dispare, acea presiune dispare și ea, iar corpul, printr-un proces firesc, începe să resoarbă osul care nu mai are un rol funcțional. În primul an de la extracție se poate pierde până la douăzeci și cinci la sută din lățimea osoasă a zonei, iar procesul continuă, mai lent, și în anii următori. Bolile parodontale, purtarea îndelungată a unei proteze mobile prost adaptate sau infecțiile netratate accelerează și mai mult acest fenomen.
Cum se stabilește dacă ai nevoie de regenerare osoasă
Decizia se ia pe baza unei radiografii tridimensionale (CBCT), care arată cu exactitate înălțimea, lățimea și densitatea osului rămas. Dacă volumul este insuficient pentru a ancora implantul în siguranță, medicul recomandă un adaos osos, cunoscut și ca augmentare. Există mai multe tehnici, de la grefe cu os propriu al pacientului, recoltat dintr-o altă zonă a maxilarului, până la materiale sintetice sau de origine animală, procesate special pentru a fi biocompatibile. Alegerea depinde de mărimea defectului osos și de starea generală de sănătate a pacientului, iar pentru cei care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală mai amplă, pregătirea corectă înainte de operație contează la fel de mult ca procedura în sine, așa cum se explică și în ghidul despre pregătirea pentru o operație stomatologică sub anestezie.
Etapele procedurii și perioada de vindecare
Intervenția se realizează, în majoritatea cazurilor, sub anestezie locală, iar durata ei variază între treizeci de minute și puțin peste o oră, în funcție de complexitate. Materialul osos este plasat în zona deficitară și, de multe ori, acoperit cu o membrană specială care protejează grefa și favorizează integrarea ei cu osul existent. Urmează o perioadă de vindecare de trei până la șase luni, timp în care osul nou format se maturizează și capătă densitatea necesară pentru a susține implantul. Abia după ce medicul confirmă, printr-o nouă radiografie, că integrarea a avut loc corect, se poate trece la etapa montării implantului propriu-zis. Uneori, dacă defectul osos este mic, cele două proceduri, augmentarea și inserarea implantului, se pot face simultan, reducând timpul total al tratamentului.
Disconfortul post-operator este, de regulă, moderat și ține câteva zile, controlat prin analgezice obișnuite și comprese reci în primele ore. Fumatul și consumul de alcool sunt contraindicate în perioada de vindecare, pentru că întârzie semnificativ integrarea osoasă și cresc riscul de eșec al grefei. Deși pare o etapă suplimentară care prelungește drumul până la un dinte nou, regenerarea osoasă este, de fapt, motivul pentru care implantul va rezista ani buni fără complicații, iar sărirea peste ea doar pentru a scurta tratamentul rămâne, în majoritatea cazurilor, o economie falsă.
Costul regenerării osoase variază în funcție de cantitatea de material folosită și de tehnica aleasă, iar pacienții întreabă adesea dacă există alternative. În cazurile cu pierdere osoasă redusă, uneori un implant mai scurt sau plasat sub un unghi diferit poate evita nevoia de augmentare, însă această decizie ține strict de anatomia fiecărui pacient și trebuie evaluată individual, nu generalizată după experiența altcuiva. Un consult amănunțit, cu imagistică actualizată, rămâne singura metodă sigură de a ști din timp la ce etape să te aștepți.
