Dacă ar fi să judecăm după convingerile populare, erupția dentară ar fi responsabilă pentru cam tot ce se întâmplă rău în primul an de viață: febră, diaree, erupții cutanate, otite, insomnii, chiar și bronșite. Coincidența temporală explică mult din această reputație. Dinții ies între 6 și 30 de luni, exact în intervalul în care anticorpii primiți de la mamă scad, copilul începe să exploreze lumea cu gura și se îmbolnăvește, statistic, cel mai des din toată copilăria.
Separarea celor două categorii de simptome nu e un exercițiu academic. Un părinte care pune febra de 39 pe seama unui canin poate întârzia diagnosticul unei infecții urinare sau al unei otite.
Ce produce, într-adevăr, erupția
Studiile prospective care au urmărit zilnic sugari în perioadele de erupție au găsit un set destul de restrâns de manifestări reale, toate locale sau ușoare:
- salivație abundentă, adesea cu iritația pielii din jurul gurii și pe bărbie;
- gingie umflată, roșie, sensibilă la atingere în dreptul dintelui care iese;
- nevoia de a mușca orice — degete, jucării, marginea pătuțului;
- iritabilitate și plâns mai ușor declanșat, mai ales seara;
- somn fragmentat, cu treziri mai dese;
- apetit scăzut pentru solide, uneori și pentru sân sau biberon, din cauza durerii la supt;
- frecarea obrazului sau a urechii de aceeași parte, prin durere iradiată.
Poate apărea și o creștere ușoară a temperaturii, în general sub 38 de grade, în ziua erupției propriu-zise și în cea dinaintea ei. Atât. Fereastra de disconfort real este scurtă — aproximativ patru zile înainte și trei după apariția dintelui pe arcadă.
Uneori se observă un hematom de erupție: o umflătură albăstruie, translucidă, pe creasta gingivală. Impresionează părinții, dar se resoarbe singură și nu cere nicio intervenție.
Ce nu ține de dinți
Aici lista e la fel de importantă. Febra peste 38,5 nu este cauzată de erupție și trebuie investigată. Diareea apoasă, cu mai multe scaune pe zi, nici ea — deși scaunele pot fi ușor mai moi din cauza salivei înghițite în cantitate mare. Vărsăturile, tusea, secrețiile nazale purulente, erupțiile cutanate generalizate, refuzul complet al lichidelor, letargia sau plânsul inconsolabil peste câteva ore aparțin altui capitol de medicină.
Regula practică pe care o dau pediatrii este utilă: dacă simptomul te-ar îngrijora la un copil care nu are dinți pe cale să iasă, ar trebui să te îngrijoreze și acum.
Ce ajută cu adevărat
Presiunea rece pe gingie rămâne cea mai eficientă metodă și cea mai ieftină. Un inel de dentiție ținut la frigider, nu la congelator — gheața propriu-zisă poate produce leziuni. O lingură de metal răcită. O bucată de castravete rece, sub supraveghere strictă, la copiii care au început diversificarea. Masajul ferm al gingiei cu degetul curat sau cu o compresă umedă calmează surprinzător de bine.
Când disconfortul e mare, paracetamolul sau ibuprofenul în doza corespunzătoare greutății, recomandate de medic, sunt sigure și fac diferența într-o noapte proastă.
Ce trebuie evitat categoric: gelurile cu benzocaină, contraindicate la sugari din cauza riscului de methemoglobinemie; colierele de chihlimbar, care nu au niciun efect dovedit și prezintă risc real de strangulare și de aspirație a mărgelelor; gelurile cu lidocaină folosite în exces; și remediile pe bază de plante cu compoziție necunoscută. Frecarea gingiei cu alcool, un obicei încă întâlnit, e periculoasă și nu are nicio justificare.
Calendarul și abaterile de la el
Primii apar de obicei incisivii centrali inferiori, în jurul vârstei de 6-10 luni. Urmează centralii superiori, apoi lateralii. Primii molari de lapte vin pe la 13-19 luni, caninii între 16 și 22, iar molarii secunzi închid seria până spre 30 de luni. La trei ani, dentiția temporară este completă: douăzeci de dinți.
Variațiile sunt mari și, în general, fără semnificație. Un copil care face primul dinte la trei luni și altul care îl face la douăsprezece pot fi amândoi perfect sănătoși. Ordinea contează mai mult decât momentul. O întârziere peste 18 luni fără niciun dinte merită totuși o evaluare, la fel ca asimetriile evidente între cele două hemiarcade.
Igiena începe înainte de primul dinte, prin ștergerea gingiilor cu o compresă umedă. De la primul dinte erupt se folosește o periuță moale, cu o urmă de pastă cu fluor de mărimea unui bob de orez. Cel mai mare risc din perioada asta nu e durerea, ci biberonul cu lapte sau suc lăsat în gură la culcare, care produce carii precoce devastatoare pe incisivii superiori. Tocmai de aceea prima vizită la medic se recomandă în jurul primei aniversări, iar ritmul controalelor de după se stabilește în funcție de riscul fiecărui copil.
Peste câțiva ani, aceiași dinți vor începe să cadă, iar atunci apar alte întrebări — de pildă, ce faci cu un dinte de lapte care refuză să cadă deși permanentul a ieșit deja. Până acolo, cea mai bună investiție rămâne o rutină de periaj făcută fără negocieri, chiar și în serile în care copilul plânge de la primul molar.
