Sari la conținut
Zâmbet sănătos
Tratamente dentare

Extracțiile în scop ortodontic: când se scot premolarii și de ce

Extracțiile în scop ortodontic: când se scot premolarii și de ce
Foto: Cedric Fauntleroy / Pexels

Puțini pacienți acceptă din prima ideea de a scoate dinți sănătoși. Reacția e firească: pare o pierdere definitivă, făcută pentru un beneficiu estetic. În ortodonție însă, extracția în scop terapeutic este uneori singura cale de a obține un rezultat stabil și funcțional, iar refuzul ei duce, în anumite cazuri, la un tratament care arată bine doi ani și cedează după.

Problema de bază: prea mulți dinți pentru osul disponibil

Fiecare arcadă are o lungime dată, determinată de dimensiunea oaselor maxilare. Dinții au și ei o lățime totală. Când suma lățimilor depășește spațiul existent, apare înghesuirea: dinți suprapuși, canini erupți în afara arcadei, incisivi rotiți.

Ortodontul măsoară această diferență, numită discrepanță, în milimetri. O înghesuire ușoară, de câțiva milimetri, se rezolvă de regulă prin metode care nu implică extracții. O înghesuire severă, de peste opt sau zece milimetri pe o arcadă, nu are de unde să găsească spațiu decât dacă se creează.

Al doilea motiv, la fel de important, este poziția dinților din față. Dacă incisivii superiori sunt mult înclinați spre exterior, retragerea lor cere spațiu. Fără spațiu, aparatul nu poate decât să îi alinieze în poziția înaintată în care sunt, iar profilul rămâne neschimbat, uneori chiar accentuat.

De ce tocmai premolarii, și de obicei primii

Alegerea nu este arbitrară. Primii premolari, dinții aflați imediat în spatele caninilor, au câteva calități care îi fac candidații standard:

  • Sunt situați la mijlocul arcadei, deci spațiul rezultat poate fi folosit atât pentru alinierea dinților din față, cât și pentru repoziționarea celor din spate.
  • Nu se văd la zâmbet în majoritatea cazurilor, spre deosebire de canini sau incisivi.
  • Funcția lor este preluată fără dificultate de premolarul al doilea și de canin, iar masticația nu are de suferit.
  • Sunt dinți cu o singură rădăcină, în general, ceea ce face extracția și închiderea ulterioară a spațiului mai previzibile.

Nu se scot întotdeauna primii premolari și nu se scot întotdeauna patru. În funcție de caz se pot extrage al doilea premolar, un singur dinte pentru corectarea unei asimetrii, sau doar la o arcadă. Dacă un premolar are o obturație mare, o carie extinsă sau un tratament de canal, el devine prima opțiune de sacrificiu, indiferent de poziție. Uneori dintele care se scoate este chiar un incisiv inferior compromis, iar în alte cazuri planul include extracția molarilor de minte.

Cum se ia decizia, înainte de a atinge un dinte

Extracția ortodontică nu se decide din privire și nici pentru că așa se face de obicei. Se bazează pe un set de date:

  1. Modele de studiu sau scanare, pe care se măsoară spațiul necesar și cel disponibil, în milimetri.
  2. Radiografie panoramică, pentru starea rădăcinilor, prezența molarilor de minte și eventuale patologii.
  3. Radiografie cefalometrică de profil, pe care se analizează înclinarea incisivilor și relația dintre maxilare. Aceasta este analiza care spune dacă retragerea dinților frontali este posibilă și cât.
  4. Analiza feței: profilul, poziția buzelor, expunerea dinților la zâmbet, linia mediană.
  5. Evaluarea parodontală, mai ales la adulți, unde grosimea osului din jurul rădăcinilor limitează cât de mult pot fi mișcați dinții.

Un al doilea consult, la un alt ortodont, este perfect rezonabil când se propune extracția a patru dinți sănătoși. Un medic serios nu se supără pentru asta. Momentul optim al tratamentului contează la fel de mult, iar stabilirea vârstei potrivite pentru aparat poate uneori reduce nevoia de extracții, dacă intervenția se face în perioada de creștere.

Alternativele și limitele lor reale

Există mai multe metode de a obține spațiu fără extracții, fiecare cu un plafon peste care nu poate trece.

  • Stripping, adică șlefuirea interdentară a smalțului. Se pot câștiga în total câțiva milimetri pe arcadă, cu o cantitate mică îndepărtată de la fiecare contact. Este util în înghesuiri ușoare, nu în cele severe.
  • Expansiunea arcadei, prin lărgirea maxilarului. Funcționează foarte bine la copii, cât timp sutura palatină nu este consolidată. La adulți, expansiunea dentară fără suport osos are limite clare și poate duce la retracții gingivale dacă se forțează.
  • Distalizarea molarilor, adică împingerea lor spre spate. Este posibilă, mai ales cu ajutorul minișuruburilor, dar spațiul obținut este limitat și depinde de anatomia din zonă.
  • Chirurgia ortognatică, care repoziționează oasele maxilare. Este soluția pentru discrepanțe scheletale mari la adulți, dar presupune o intervenție chirurgicală majoră.

Discuția despre profilul facial merită nuanțată. Teama că extracțiile lasă fața cu un aspect supt este întemeiată doar în cazurile în care extracțiile sunt făcute fără indicație, la un pacient care nu avea protruzie. La un pacient cu incisivi mult înclinați în afară, retragerea lor de obicei îmbunătățește profilul. Cheia este diagnosticul corect, nu tehnica în sine.

Ce urmează după extracție și cum se închid spațiile

De regulă, aparatul se montează înainte de extracții sau la scurt timp după, tocmai pentru ca dinții să nu se deplaseze haotic în spațiul liber. Închiderea spațiilor durează în general între câteva luni și un an și jumătate, în funcție de cât de mult trebuie deplasați dinții și de vârstă. La adulți, mișcările sunt mai lente.

Vindecarea alveolei în sine este rapidă, iar recomandările postoperatorii sunt aceleași ca la orice extracție: primele douăzeci și patru de ore decid cel mai mult din confortul zilelor următoare. Se evită clătirile agresive, aspiratul prin pai și fumatul, tocmai ca cheagul să rămână pe loc.

Închiderea completă a spațiilor și un contact strâns între dinți sunt obiective obligatorii; un spațiu rămas deschis la finalul tratamentului este o problemă funcțională și estetică, nu un detaliu. La final, contenția este cu atât mai importantă, pentru că spațiile de extracție au tendința să se redeschidă parțial în primele luni.

Dacă ai un copil la care se discută această variantă, merită să înțelegi mai întâi când înghesuirea dinților la copii chiar necesită intervenție, pentru că multe situații care par grave la șapte ani se rezolvă singure în anii următori. Decizia de a extrage dinți sănătoși aparține medicului ortodont, se ia doar după analiza completă a înregistrărilor și trebuie să îți fie explicată în milimetri, nu în generalități.