Prima dată se observă de obicei într-o fotografie sau într-o oglindă cu lumină bună: un dinte pare mai lung decât vecinii lui, iar la baza lui apare o fâșie mai galbenă, ușor mată. Uneori vine cu o săgeată de durere la apa rece, alteori cu nimic. Gingia s-a retras, iar rădăcina a rămas descoperită.
Întrebarea firească este dacă se poate pune la loc. Răspunsul, în multe cazuri, este da, prin chirurgie mucogingivală. Dar nu în toate, iar diferența ține de un singur lucru: cât os a rămas între dinți.
De ce coboară gingia
Retracția nu are o cauză unică, iar tratamentul greșit pornește aproape întotdeauna dintr-un diagnostic incomplet. Cele mai frecvente mecanisme sunt:
- Trauma de periaj. Periuța dură, pasta abrazivă și mișcarea orizontală, apăsată, șterg literalmente marginea gingivală. Se recunoaște ușor: apare mai des pe partea opusă mâinii dominante, pe canini și premolari, iar gingia rămasă e sănătoasă, roz, fără inflamație.
- Boala parodontală. Aici retracția e însoțită de pierdere de os, sângerare, tartru subgingival și, adesea, de mobilitate. Este generalizată, nu localizată la un dinte.
- Poziția dintelui. Un dinte ieșit în afara arcadei are un strat foarte subțire de os vestibular, uneori inexistent. Gingia de deasupra lui nu are pe ce se sprijini.
- Biotipul gingival subțire, o caracteristică individuală. Gingia fină, prin care se văd rădăcinile, se retrage mult mai ușor.
- Factori mecanici locali: un fren cu inserție înaltă care trage de marginea gingiei, un piercing labial sau lingual, un croșet de proteză prost adaptat, forțe ortodontice care au deplasat dintele prea mult vestibular.
Bruxismul apare adesea în discuție. Nu produce retracție direct, dar contribuie la leziunile cuneiforme de la colet, acele scobituri în formă de V care însoțesc frecvent gingia retrasă.
Ce prezice succesul unei grefe
Aici intervine clasificarea care ghidează decizia. Pe scurt, ceea ce contează cel mai mult nu este cât de mult a coborât gingia pe fața dintelui, ci starea țesutului dintre dinți, adică a papilei și a osului interdentar.
Dacă osul interproximal este intact și papilele sunt pline, acoperirea completă a rădăcinii este un obiectiv realist, iar rezultatele sunt previzibile. Dacă osul dintre dinți s-a pierdut, papila nu mai poate fi reconstruită, iar grefa va acoperi doar parțial. În cazurile cu pierdere severă interdentară, acoperirea completă nu este posibilă, indiferent de tehnică.
Alți factori care înclină balanța: adâncimea și lățimea retracției, cantitatea de gingie fixă rămasă sub defect, prezența unei carii sau a unei obturații pe rădăcină, grosimea țesutului și, deloc de neglijat, fumatul, care compromite vascularizația grefei.
Când se operează și când nu
O retracție stabilă, nedureroasă, care nu deranjează estetic și care nu progresează, poate fi doar monitorizată. Fotografiile de referință și măsurătorile la fiecare control spun dacă situația e staționară sau nu. Nu orice rădăcină descoperită are nevoie de bisturiu.
Indicațiile clare pentru grefă sunt: hipersensibilitatea care nu cedează la tratament conservator, retracția care avansează vizibil de la un control la altul, lipsa aproape totală de gingie fixă, riscul de carie de rădăcină și, firește, cererea estetică în zona frontală.
Un lucru esențial: cauza trebuie eliminată înainte de intervenție. Dacă pacientul continuă să se perieze orizontal cu o periuță dură, grefa se va retrage și ea. De aceea, prima etapă a tratamentului nu este chirurgicală, ci o corectare a tehnicii, plus detartraj, plus, dacă e cazul, tratament ortodontic care aduce dintele în arcadă.
Cum decurge intervenția
Tehnica de referință rămâne grefa de țesut conjunctiv, recoltată din bolta palatină și inserată sub un lambou deplasat coronar. Se lucrează cu anestezie locală, durează în jur de o oră pentru unul sau doi dinți și se face cu instrumentar de microchirurgie.
Există și alternative pentru cine nu vrea o a doua zonă operată: matrice de colagen sau derivate matriceale ale smalțului, care evită recoltarea din palat. Rezultatele sunt bune, deși grefa autologă rămâne standardul pentru grosimea finală a țesutului.
Postoperator, disconfortul cel mai mare vine de obicei de la locul de recoltare, nu de la zona tratată, și se stinge în câteva zile. Regula strictă a primelor săptămâni este să nu periezi zona operată, ci să folosești doar clătiri antiseptice prescrise. Rezultatul final se stabilizează în trei-șase luni, iar o mică retracție de câțiva zecimi de milimetru în primul an este normală.
Merită reținut că sănătatea marginii gingivale se joacă zilnic, nu în sala de operație, iar aceleași principii se aplică și în jurul lucrărilor artificiale, unde inflamația din jurul unui implant începe la fel de discret. Iar dacă motivul pentru care ai ajuns să te uiți în oglindă e unul estetic, discuția se lărgește oricum spre conturul buzelor și al gingiilor în evaluarea estetică a zâmbetului, pentru că un singur dinte mai lung schimbă percepția întregii linii.
