Un dinte tratat pe canal acum cincisprezece ani începe brusc să doară la mușcat. Sau nu doare deloc, dar radiografia făcută pentru altceva arată o pată întunecată la vârful rădăcinii. Sau apare o umflătură mică pe gingie, care se sparge singură, se vindecă, apoi revine peste câteva luni.
Toate trei descriu aceeași situație: un tratament endodontic care nu mai ține. Nu este o raritate și nu înseamnă neapărat că lucrarea inițială a fost făcută prost. Înseamnă, pur și simplu, că sigiliul a cedat undeva.
De ce eșuează un tratament corect făcut
Scopul unei devitalizări este să curețe sistemul de canale și apoi să îl închidă etanș, astfel încât bacteriile să nu mai aibă acces la os. Eșecul apare când unul dintre cele două lucruri nu mai e valabil.
Cele mai frecvente motive:
- Anatomie ratată. Un canal suplimentar, foarte îngust sau curbat, care nu a fost găsit la prima intervenție. Molarii superiori au frecvent un al patrulea canal, greu vizibil fără magnificație.
- Reinfectare prin coroană. Este cauza numărul unu, deși nu ține de canal. O obturație fisurată, o coroană cu margini neetanșe sau o carie nouă lasă saliva să pătrundă și să recontamineze materialul de obturație de canal, chiar dacă acesta arată perfect pe radiografie.
- Obturație incompletă, care nu ajunge până la vârful rădăcinii și lasă un spațiu în care bacteriile supraviețuiesc.
- Fisuri apărute în timp într-un dinte devitalizat, care devine mai fragil, mai ales dacă a fost lăsat fără acoperire.
- Instrumente rupte în canal sau praguri create în peretele dentinar la prima încercare.
Un detaliu care surprinde mulți pacienți: o leziune la vârful rădăcinii se poate dezvolta ani întregi fără niciun simptom. Osul se resoarbe încet, iar nervul nu mai există ca să transmită durere. De aceea, radiografiile de control pe dinții devitalizați au sens și la zece ani distanță.
Cum decurge un retratament
Este, ca durată și dificultate, o intervenție mai complexă decât tratamentul inițial. Se lucrează sub izolare cu digă și, de regulă, cu microscop, pentru că vizibilitatea decide tot.
Primul pas este accesul, ceea ce înseamnă îndepărtarea coroanei sau a obturației existente. Dacă există un pivot cimentat în canal, el trebuie scos, iar aceasta este partea cu cel mai mare risc: un pivot lung, metalic, cimentat adânc, poate fractura rădăcina la extragere.
Urmează dezobturarea, adică îndepărtarea vechiului material de umplere, cu solvenți și ace speciale. Apoi canalul se recurăță, se caută anatomia nedescoperită anterior și se dezinfectează cu soluții active, activate ultrasonic, uneori cu o pauză de câteva săptămâni în care se lasă hidroxid de calciu în canal. La final, se reobturează și se închide etanș.
Numărul de ședințe variază între una și trei. Rata de succes este bună, în general între 70 și 85 la sută, mai mare când cauza eșecului a fost o simplă lipsă de etanșeitate coronară și mai mică atunci când există fisuri sau pierdere osoasă extinsă.
Alternativele, când retratamentul nu e posibil
Dacă accesul pe cale ortogradă este imposibil, de exemplu din cauza unui pivot care nu poate fi scos în siguranță, se poate opta pentru rezecție apicală. Se abordează chirurgical vârful rădăcinii prin gingie, se îndepărtează porțiunea afectată și se sigilează canalul de la capătul lui, cu un material biocompatibil. Este o intervenție cu rezultate bune în mâini experimentate.
Extracția rămâne opțiunea de ultimă instanță, iar decizia se ia comparând onest costul și prognosticul: un retratament plus o coroană nouă, față de o extracție urmată de implant și coroană. Regula generală este că un dinte natural care mai poate fi salvat, cu suficientă structură rămasă, merită păstrat, pentru că nimic nu reproduce perfect ligamentul parodontal și felul în care el amortizează forțele.
Ceea ce nu se recomandă niciodată este să ignori situația. Un focar cronic la vârful rădăcinii nu se vindecă singur, se poate acutiza în cel mai prost moment posibil și, în timp, distruge os pe care ai avea nevoie să te bazezi mai târziu, dacă tot ajungi la implant.
Ce poate face pacientul este, în fond, banal: să nu amâne refacerea unei obturații fisurate și să pună coroana recomandată după o devitalizare, în loc să lase dintele ani întregi cu o plombă mare. Dacă vrei să înțelegi mai bine de unde pornește totul, merită recitit ce presupune tratamentul de canal și de ce nu trebuie evitat, iar decizia de acoperire ulterioară devine mai limpede odată ce știi când sunt necesare coroanele dentare. Majoritatea retratamentelor pe care le vede un endodont ar fi putut fi evitate de o coroană pusă la timp.
