Gura conține între 700 și 800 de specii bacteriene identificate până acum, dintre care fiecare persoană găzduiește în mod curent câteva sute. Această comunitate nu este un accident și nici un inamic. Este un ecosistem care, atunci când funcționează, ține sub control speciile problematice prin simplă competiție pentru spațiu și hrană. Cariile și boala parodontală apar nu când „intră” bacterii rele, ci când echilibrul se rupe în favoarea lor.
Aici intră lactatele fermentate, într-un mod mai interesant decât sugerează reclamele cu „culturi vii”.
Ce fac, de fapt, bacteriile din iaurt când ajung în gură
Lactobacilii și bifidobacteriile din produsele fermentate nu colonizează permanent cavitatea orală. Trec, stau câteva ore, poate o zi, și dispar. Efectul lor este tranzitoriu, dar nu neglijabil, pentru că în acel interval fac trei lucruri.
Primul: ocupă spațiu. Competiția pentru situsurile de adeziune de pe suprafața dintelui și de pe mucoasă este reală, iar o populație tranzitorie densă reduce temporar posibilitatea speciilor cariogene de a se atașa.
Al doilea: produc bacteriocine, substanțe cu efect inhibitor asupra altor bacterii. Unele tulpini de Lactobacillus reuteri și Lactobacillus paracasei au demonstrat în studii clinice reducerea nivelurilor de Streptococcus mutans din salivă după câteva săptămâni de consum regulat.
Al treilea, și cel mai relevant pentru gingii: modulează răspunsul inflamator local. Câteva studii pe pacienți cu gingivită au arătat reducerea sângerării la sondare după administrarea de probiotice orale, în asociere cu igiena obișnuită. Nu în locul ei.
Există și o obiecție logică pe care merită să o adresăm: lactobacilii sunt, la rândul lor, bacterii acidogene, prezente în leziunile carioase profunde. Distincția e că tulpinile din leziuni sunt altele decât cele probiotice și că, în prezența unui pH neutru și a unei igiene decente, cele din iaurt nu produc suficientă aciditate ca să conteze.
Brânza, campionul discret
Dacă ar fi să alegi un singur aliment pentru sănătatea dentară, brânza maturată ar fi o alegere foarte solidă. Motivele sunt mecanice și chimice deopotrivă.
- Stimulează salivația puternic. Un cubuleț de cașcaval mestecat crește fluxul salivar de câteva ori, iar saliva este principalul sistem de tamponare al gurii.
- Aduce calciu și fosfat direct la suprafața smalțului, exact ionii necesari pentru remineralizare.
- Cazeina formează un film protector pe suprafața dintelui, care reduce aderența bacteriană și încetinește difuzia acizilor.
- Are pH neutru sau ușor alcalin la brânzeturile maturate, spre deosebire de iaurt, care e acid.
- Conține practic zero zaharuri fermentabile după maturare – lactoza a fost consumată în proces.
De aici vine recomandarea, veche și bine documentată, de a încheia masa cu o bucată de brânză. Nu e un obicei franțuzesc întâmplător. Ridică pH-ul după un desert și scurtează perioada în care smalțul stă sub prag.
Iaurt, kefir, sana – ce alegi și cum
Kefirul are diversitatea microbiană cea mai mare dintre lactatele obișnuite: peste 30 de specii de bacterii și drojdii, față de cele două-trei culturi standard dintr-un iaurt industrial. Este și mai acid, cu pH în jur de 4,2-4,6. Din perspectiva echilibrului bacterian e superior; din perspectiva erozivă, cere puțin mai multă atenție.
Iaurtul grecesc natural are avantajul unei consistențe dense care rămâne mai puțin timp în contact cu dinții și un conținut proteic ridicat. Sana și laptele bătut sunt similare ca profil.
Problema reală nu este niciunul dintre acestea, ci iaurturile cu fructe. Un pahar de 125 g cu aromă de căpșuni conține frecvent 12-16 g de zahăr adăugat, adică trei-patru lingurițe. Aciditatea produsului plus zahărul liber anulează complet beneficiul culturilor vii. Aceeași logică se aplică băuturilor pe bază de iaurt vândute ca „shot probiotic”: multe conțin glucoză ca substrat.
Recomandarea practică e simplă: iaurt natural, îndulcit acasă dacă e nevoie, cu fructe proaspete tăiate, nu cu sirop. Diferența de zahăr între cele două variante e de ordinul a 10-12 g pe porție.
Momentul contează și el. Iaurtul consumat la micul dejun, ca parte a unei mese, este bine tamponat de restul alimentelor. Același iaurt consumat singur, ca gustare de seară, lasă un pH scăzut în gură fără nimic care să îl corecteze. Dacă e ultima masă a zilei, periajul se face după 30 de minute, nu imediat – aciditatea înmoaie temporar suprafața smalțului. Un principiu care apare și în discuția despre mineralele care susțin smalțul, unde fosforul și magneziul joacă un rol la fel de important ca al calciului atât de mediatizat.
Ce nu trebuie așteptat de la aceste alimente: să înlocuiască periajul, ața interdentară sau detartrajul. Un consumator zilnic de kefir cu igienă deficitară va avea în continuare tartru, gingivită și carii. Probioticele orale sunt un ajutor la marginea sistemului, nu fundația lui. Diferența pe care o pot face este vizibilă mai ales la oamenii care fac deja ce trebuie și caută ultimele câteva procente – sau la cei care ies dintr-un tratament antibiotic și au nevoie ca flora să se refacă rapid.
