Există un tip de pacient pe care medicii îl recunosc imediat: cel care se spală conștiincios, de două-trei ori pe zi, care nu are carii de ani buni și care, cu toate astea, are gingiile retrase și dinții sensibili la aer rece. Nu e neglijență. E exces. Periajul făcut cu prea multă forță produce, în timp, un tip specific de leziune care nu are nicio legătură cu bacteriile.
Vestea bună e că se poate opri. Vestea mai puțin bună e că partea deja pierdută nu se reface singură.
Cum arată uzura provocată de tehnică
Semnele se citesc în oglindă, dacă știi ce cauți. Ele apar aproape mereu pe partea exterioară a dinților, spre obraz, și sunt mai pronunțate pe partea opusă mâinii cu care ții periuța — un dreptaci se uzează mai tare pe stânga, pentru că acolo ajunge cu unghi mai bun și apasă mai mult.
- Șanțul de la colet — o adâncitură orizontală, în formă de V sau de farfurie, chiar la limita dintre dinte și gingie. Se numește leziune cervicală necarioasă. Se simte cu unghia și se agață.
- Retracția gingivală — gingia se deplasează spre rădăcină, dintele pare mai lung, iar la colet apare o zonă mai gălbuie, care este dentina.
- Sensibilitatea la rece și la atingere, mai ales la aer și la periaj, localizată exact în zona expusă.
- Marginea gingivală albicioasă și fibroasă, uneori cu o mică ulcerație liniară după un periaj deosebit de energic.
- Perii periuței turtiți și răsfirați după una-două săptămâni, în loc de trei luni.
- Colorații care nu se acumulează în zona cea mai frecată, în timp ce se depun abundent în spatele molarilor — semn că tehnica e concentrată greșit.
Diferența față de o carie de colet e importantă: caria este moale, cu margini neregulate și, de obicei, colorată. Leziunea de uzură e dură, lucioasă, cu margini netede. Diagnosticul îl pune medicul, dar aspectul lucios e un indiciu bun.
De ce se pierde substanță dură, deși peria e din plastic moale
Un fir de nailon nu poate, singur, să sape în smalț. Uzura apare din combinația a trei factori care se potențează.
Forța. Presiunea recomandată la periaj este surprinzător de mică — cât să nu albească patul unghial dacă ai apăsa cu degetul. Mulți oameni aplică de trei-patru ori mai mult, mai ales dacă folosesc mișcări orizontale de „frecare”.
Direcția. Mișcarea orizontală, dus-întors, în lungul arcadei, este cea mai dăunătoare. Ea concentrează toată forța exact la colet, unde smalțul e cel mai subțire, și împinge marginea gingivală în jos la fiecare trecere.
Mediul chimic. După o băutură acidă, suprafața dintelui este temporar înmuiată. Periajul din acel moment îndepărtează stratul demineralizat. Repetat zilnic, ani la rând, procesul devine vizibil.
La acestea se adaugă factori care nu țin de periaj, dar se suprapun peste el: bruxismul, care flexează dintele la colet și fisurează smalțul, obturațiile vechi cu margini proeminente și, uneori, o gingie subțire din naștere, care se retrage la o presiune la care alta nu ar reacționa. Diagnosticul corect ține cont de toate; de aceea uzura nu se pune automat pe seama periajului, chiar dacă acesta e cel mai frecvent vinovat.
Corectarea tehnicii: ce schimbi de mâine
Modificările utile sunt puține și concrete.
- Ține periuța cu trei degete, ca pe un creion, nu în pumn. Priza în pumn generează automat forță mare.
- Peri moi. Nu medii, nu duri. Perii moi curăță la fel de eficient placa bacteriană, care este moale, și rănesc incomparabil mai puțin.
- Unghi de 45 de grade spre marginea gingivală, cu mișcări scurte, vibratorii, pe loc, și o mișcare de măturare dinspre gingie spre marginea dintelui. Tehnica e descrisă pas cu pas în articolul despre tehnica de periaj pe care mulți o fac greșit.
- Elimină mișcarea orizontală de la coletele dinților. Este singura schimbare care, luată separat, produce cel mai mare efect.
- Două minute, cronometrate. Durata înlocuiește forța. Cine se grăbește compensează apăsând.
- Începe cu zona pe care o neglijezi — de obicei molarii de pe partea mâinii dominante — și lasă la final zona pe care o freci deja prea mult.
- Periaj înainte de micul dejun sau la cel puțin treizeci de minute după alimentele acide.
Periuța electrică ajută mult aici, dar nu automat. Modelele cu senzor de presiune care se aprinde sau care opresc motorul la apăsare excesivă sunt cele care educă mâna. În plus, cu o periuță electrică nu se freacă: se plimbă lent, dinte cu dinte, și se lasă capul să lucreze. Cine o folosește ca pe una manuală obține exact aceeași uzură. Comparația detaliată se găsește la periajul electric față de cel manual.
Ce mai contribuie, în afară de mână
Uneori tehnica e doar jumătate din poveste. Merită verificate și celelalte variabile, pentru că altfel schimbi periajul și leziunea avansează în continuare.
Duritatea periuței. O periuță „dură”, cumpărată din convingerea că ea curăță mai bine, anulează orice corecție de tehnică. Verifică indicația de pe ambalaj, nu senzația din mână.
Pasta. Pastele de albire prin acțiune mecanică, folosite zilnic, adaugă un factor în plus. Indicele de abrazivitate declarat pe ambalaj îți spune unde se situează produsul.
Poziția dintelui pe arcadă. Un canin ieșit în afara arcadei primește, la fiecare periaj, mai multă presiune decât vecinii lui. De aceea leziunile apar adesea exact pe dinții malpoziționați.
Piercingurile linguale sau labiale. Bila metalică frecă mecanic gingia și smalțul, iar leziunea apare pe fața internă a incisivilor inferiori sau pe cea externă, în funcție de poziție.
Obiceiuri mecanice. Ținut scobitori, agrafe, capace de pix sau unghii între dinți — toate produc uzură locală, ușor de confundat cu efectul periajului.
Ce se poate repara și ce nu
Smalțul pierdut nu se regenerează. Gingia retrasă nu revine spontan la loc. Asta nu înseamnă că nu se face nimic — înseamnă doar că prioritatea este oprirea procesului, iar restaurarea vine după.
Opțiunile de tratament, în funcție de gravitate:
- Fluorizări profesionale și paste desensibilizante, pentru leziunile superficiale care produc doar sensibilitate.
- Obturații fizionomice la colet, cu compozit, pentru șanțurile adânci. Refac forma, opresc acumularea de placă și reduc sensibilitatea. Se pot desprinde în timp, mai ales dacă bruxismul continuă.
- Grefe de țesut gingival, pentru retracțiile importante, mai ales când există risc de progresie sau un motiv estetic clar. Este o intervenție de chirurgie parodontală, cu indicații precise.
- Gutieră de noapte, dacă bruxismul contribuie la leziune. Fără ea, obturațiile de colet se desprind repetat.
Sensibilitatea rămasă după corectarea tehnicii răspunde, de regulă, la tratamentele descrise în articolul despre cauzele și tratamentele sensibilității dentare, dar dispariția completă cere timp — de multe ori câteva luni.
Cum verifici singur, o dată pe lună
Nu ai nevoie de instrumente. Ai nevoie de o oglindă, o lumină bună și trei observații.
Prima: uită-te la marginea gingivală a caninilor și a premolarilor, sus și jos, pe ambele părți. Compară stânga cu dreapta. Asimetria e primul semn.
A doua: trece unghia dinspre gingie spre marginea dintelui, la colet. Dacă se agață într-un prag, notează dintele și arată-l medicului la următorul control.
A treia: uită-te la periuța ta. Perii răsfiriți în mai puțin de trei luni sunt un raport de activitate destul de clar. Dacă o schimbi oricum mai des decât intervalul obișnuit de înlocuire a periuței pentru că se distruge, problema nu e periuța.
Uzura de acest tip se instalează lent, pe parcursul a mulți ani, și tocmai de aceea trece neobservată până când apare durerea. Dacă recunoști două-trei dintre semnele de mai sus, cere la următorul control o evaluare explicită a coletelor și a nivelului gingival, cu fotografii de referință. Comparația peste un an spune, fără echivoc, dacă schimbarea de tehnică a funcționat sau dacă mai există un factor pe care nu l-ați identificat încă.
