Toate reclamele la pastă de dinți arată același lucru: o panglică groasă, ondulată, care acoperă periuța de la un capăt la altul. Este o imagine construită pentru cadru, nu pentru gură. Cantitatea recomandată de medici e mult mai mică, iar diferența nu ține de economie, ci de siguranță și de eficiență reală a fluorului.
Cantitățile recomandate, pe vârste
Reperele acceptate în practica stomatologică sunt surprinzător de modeste:
- Adulți și copii peste 6 ani: cât un bob de mazăre, aproximativ un centimetru. Atât.
- Copii între 3 și 6 ani: cât un bob de mazăre mic, aplicat de un adult.
- Copii sub 3 ani, de la apariția primului dinte: o urmă subțire, cât un bob de orez, întinsă pe perii periuței – nu o grămăjoară.
Comparate cu panglica din reclame, aceste cantități par ridicol de mici. Merită, o dată, să faci un test: pune pasta cum o pui de obicei, apoi curăț-o și măsoar-o cu o riglă. Majoritatea adulților descoperă că folosesc de trei-patru ori mai mult decât ar fi nevoie, pur și simplu pentru că imaginea din publicitate a devenit referința inconștientă. Un bob de mazăre acoperă, la periaj, toate suprafețele celor treizeci și doi de dinți, pentru că saliva îl dispersează în câteva secunde.
Concentrația de fluor contează la fel de mult ca volumul, iar cele două se stabilesc împreună, în funcție de vârstă și de riscul de carie. Alegerea primei paste pentru cel mic e discutată pe larg în articolul despre cum alegi prima periuță și pasta de dinți pentru copii.
De ce mai multă pastă nu curăță mai bine
Curățarea o fac perii, prin contact mecanic. Pasta contribuie cu o abrazivitate ușoară, cu detergenți care ajută la dispersie și, mai ales, cu fluorul care se depune pe smalț. Niciunul dintre aceste efecte nu se amplifică proporțional cu volumul.
În schimb, o cantitate mare produce trei probleme concrete. Prima: spuma abundentă apare în zece-cincisprezece secunde și creează senzația falsă că periajul e „gata”, ceea ce scurtează timpul real petrecut pe dinți. A doua: excesul de spumă te împinge să scuipi des și să clătești, iar clătirea îndepărtează tocmai stratul de fluor care ar trebui să rămână pe smalț. A treia: la copii, surplusul crește cantitatea înghițită.
Există și un aspect senzorial. Detergentul folosit frecvent, laurilsulfatul de sodiu, produce spuma și, la unele persoane, favorizează aftele sau senzația de arsură. Cu o cantitate redusă, disconfortul scade adesea de la sine. Ce anume din compoziție merită verificat e explicat în ghidul despre cum citești eticheta unei paste de dinți.
Copiii și problema înghițirii
Până spre 6-7 ani, reflexul de a scuipa nu e complet format, iar copiii înghit o parte însemnată din pasta pe care o folosesc. Dacă pasta e multă și are gust de fructe, cantitatea înghițită crește. Ingestia repetată de fluor în perioada în care dinții permanenți se formează în os poate produce fluoroză dentară: pete albe, opace, uneori dungi vizibile pe incisivii definitivi, care apar mult mai târziu, când dintele erupe. Este o problemă estetică, nu una funcțională, dar e permanentă și complet evitabilă.
Măsurile practice sunt simple: pasta o pune adultul pe periuță, nu copilul; tubul se ține la îndemâna părintelui; se alege o aromă plăcută, dar nu una atât de atrăgătoare încât să devină o gustare; iar copilul e învățat, prin joacă, să scuipe și să nu clătească. Necesarul suplimentar de fluor, prin lacuri sau geluri aplicate în cabinet, se stabilește individual, în funcție de riscul de carie – detalii găsești în materialul despre fluorizarea dinților la copii.
Cum aplici corect, ca să nu risipești fluorul
- Nu uda periuța înainte. Apa diluează pasta, o face să spumeze mai repede și scade concentrația de fluor la contactul cu dintele.
- Apasă pasta în perii periuței, nu doar deasupra lor. Altfel, primul contact o împrăștie pe obraz și pe limbă.
- Începe cu zonele cu risc mare – suprafețele de masticație ale molarilor, coletele, dinții cu obturații vechi – cât timp concentrația e maximă.
- Periază două minute, distribuind pasta pe toate suprafețele.
- Scuipă surplusul și nu clăti cu apă. Stratul subțire rămas continuă să elibereze fluor timp de câteva zeci de minute.
- Evită apa de gură imediat după periaj, dacă are o concentrație de fluor mai mică decât pasta: practic, spală ce tocmai ai aplicat. Folosește-o la alt moment al zilei.
Situațiile în care cantitatea sau concentrația se schimbă
Regula bobului de mazăre e un punct de plecare, nu o lege. Medicul poate recomanda o pastă cu concentrație mai mare de fluor, disponibilă pe bază de prescripție, pentru pacienți cu carii repetate, cu gură uscată, cu aparat ortodontic fix, cu retracții gingivale întinse sau cu multiple lucrări protetice. În aceste cazuri, cantitatea și frecvența se stabilesc individual, iar uneori se cere o aplicare suplimentară, seara, fără clătire.
În sens invers, persoanele cu mucoasă foarte sensibilă, cu afte frecvente sau cu sindrom de gură arsă tolerează mai bine o cantitate mică dintr-o pastă fără laurilsulfat de sodiu. Iar cine folosește o pastă puternic abrazivă pentru albire ar trebui să o alterneze cu una obișnuită și să nu compenseze prin volum.
Un tub de 75 ml folosit corect, de două ori pe zi, ajunge în mod normal pentru două-trei luni la o singură persoană. Dacă îl termini în trei săptămâni, aproape sigur pui prea mult. Micșorează cantitatea și, dacă ai un risc crescut de carie sau ești nesigur ce concentrație ți se potrivește, cere-i medicului dentist o recomandare concretă la următorul control, în loc să alegi după ambalaj.
