Un molar de lapte extras la cinci ani pare o problemă închisă: dintele nu mai doare, copilul mănâncă normal, iar peste câțiva ani oricum va veni cel permanent. Exact aici se strecoară o eroare costisitoare. Spațiul rămas liber nu așteaptă cuminte; dinții vecini încep să se încline spre el în câteva luni, iar când dintele definitiv vrea să erupă, nu mai găsește loc.
Ce se întâmplă efectiv într-un spațiu liber
Dinții nu sunt fixați rigid. Se deplasează permanent, foarte lent, sub acțiunea forțelor de masticație și a fibrelor din jur. Atâta timp cât fiecare dinte are un vecin de o parte și de alta, contactele dintre ei blochează mișcarea.
Când un dinte dispare, echilibrul se rupe. Molarul din spate se înclină înainte, iar dintele din față migrează ușor înapoi. În același timp, dintele antagonist, cel de pe arcada opusă, care nu mai are pe cine mușca, coboară sau urcă în spațiul gol — fenomen numit egresiune.
Rezultatul, după un an sau doi, este un spațiu redus cu câțiva milimetri. Poate părea puțin, dar un premolar permanent are nevoie de aproximativ șapte milimetri. Dacă i-au rămas patru, va erupe rotit, în afara arcadei, sau va rămâne blocat complet în os. Corectarea ulterioară înseamnă tratament ortodontic complex, uneori cu extracții compensatorii.
Viteza depinde de vârstă și de dintele pierdut. Cele mai rapide deplasări apar în primul an de la extracție, ceea ce înseamnă că decizia privind menținătorul se ia în săptămânile de după, nu peste un an.
Când este necesar și când nu
Nu orice dinte de lapte pierdut cere un menținător. Medicul evaluează câțiva factori înainte de a-l recomanda:
- ce dinte s-a pierdut — molarii temporari sunt cei mai importanți; un incisiv de lapte pierdut devreme nu produce, de obicei, aceleași probleme;
- cât timp mai este până la erupția dintelui permanent, apreciat pe radiografie după cât de formată e rădăcina lui, nu după vârsta copilului;
- dacă dintele permanent există — există copii cu agenezie, adică lipsa congenitală a unui dinte, iar atunci planul este cu totul altul;
- cât spațiu există deja pe arcadă și dacă există sau nu înghesuire;
- dacă dintele permanent este deja pe cale să erupă, caz în care menținătorul devine inutil.
Regula practică pe care o folosesc mulți medici: cu cât pierderea are loc mai devreme și cu cât dintele e mai în spate, cu atât indicația e mai fermă. Un al doilea molar temporar pierdut la patru ani este situația clasică în care menținătorul nu se negociază.
Decizia se ia pe baza unei radiografii, nu prin inspecție vizuală. Dacă vi se propune un dispozitiv fără o imagine care să arate ce se află sub gingie, cereți-o. Aceeași logică se aplică oricărei propuneri de tratament: întrebările utile înainte de a accepta un tratament se pun mai ușor înainte, nu după.
Tipurile de dispozitive și cum se simt
Cel mai frecvent este menținătorul tip bandă și buclă, folosit când lipsește un singur dinte. Constă într-un inel metalic cimentat pe molarul vecin și o sârmă care ajunge până la dintele din față, ținând spațiul deschis. E discret, nu are părți mobile și nu se scoate acasă.
Când lipsesc mai mulți dinți pe aceeași parte sau pe ambele, se folosesc arcul lingual la mandibulă și butonul Nance sau arcul transpalatin la maxilar, sprijinite pe molarii de șase ani. Există și varianta cu distal shoe, un dispozitiv cu o prelungire care intră sub gingie, folosit în situația specifică în care molarul de șase ani nu a erupt încă.
Pentru zona frontală, unde contează și aspectul, se poate face un menținător cu dinți artificiali, mai ales dacă au fost pierduți mai mulți incisivi. Rolul lui este parțial estetic și fonetic, pentru vorbire.
Primele două-trei zile după cimentare sunt de adaptare. Copilul simte dispozitivul cu limba, poate vorbi ușor diferit și poate mesteca mai lent. Trece repede. Ce nu trebuie să treacă: durerea persistentă, o sârmă care înțeapă obrazul sau un inel care se mișcă.
Îngrijirea zilnică și controalele
Un menținător fix creează locuri noi unde se adună placa: sub sârmă, în jurul inelului, la marginea gingiei. Aici apar cele mai multe carii la copiii cu astfel de dispozitive, iar ironia e că ele se produc exact pe dintele care susține tot mecanismul.
Ce ajută concret: periaj atent în jurul inelului, cu periuța înclinată spre gingie, o periuță interdentară mică pentru zona de sub sârmă și supravegherea adultului până când copilul demonstrează că o face corect. Ața dentară obișnuită nu trece pe sub sârmă, deci fie se folosește un dispozitiv de trecere, fie periuța interdentară. Principiile din curățarea corectă a unui aparat dentar fix se aplică aproape identic.
De evitat: bomboanele lipicioase, caramelele, gumele obișnuite și obiceiul de a trage de sârmă cu degetul sau cu limba. Sunt cauzele obișnuite ale desprinderii.
Controalele se fac la trei sau șase luni, ca să se verifice cimentul, starea dintelui suport și, mai ales, stadiul de erupție al dintelui permanent. Menținătorul se scoate exact în momentul în care dintele definitiv începe să apară; lăsat prea mult, poate bloca chiar erupția pe care trebuia să o protejeze. Reveniți la cabinet imediat dacă dispozitivul se mișcă, se desprinde sau dacă îl vedeți deplasat, chiar dacă copilul nu acuză nimic.
Cum se evită situația de la bun început
Aproape toate pierderile premature de dinți temporari au două cauze: caria netratată, ajunsă la abces, și traumatismele. Prima e evitabilă aproape complet, prin controale la șase luni, sigilări la molari și limitarea frecvenței gustărilor dulci. Tratarea cariilor de la dinții de lapte este, privită astfel, mult mai ieftină decât consecințele extracției.
A doua e mai greu de prevenit, dar reacția rapidă contează enorm — ce se face imediat după ce un copil își lovește un dinte poate face diferența între păstrarea și pierderea lui.
Dacă extracția a fost deja făcută, întrebarea de pus medicului este simplă și directă: mai este nevoie de menținerea spațiului în acest caz și, dacă da, până la ce vârstă. Răspunsul depinde de radiografia copilului dumneavoastră, iar un ortodont sau un pedodont vă poate spune în câteva minute ce merită făcut.