Dintre toate intervențiile ortodontice timpurii, expansiunea maxilarului este probabil cea care surprinde cel mai mult părinții. Un dispozitiv fix, cu un șurub în mijlocul bolții palatine, pe care părintele îl activează acasă, cu o cheiță, în fiecare zi. Sună dramatic, dar mecanismul din spate este simplu și explică de ce procedura funcționează la copii și aproape deloc la adulți.
De ce se poate lărgi un maxilar la copil
Maxilarul superior nu este un os unic. Este format din două jumătăți unite pe linia mediană printr-o suturǎ, o zonă de țesut care rămâne deschisă în copilărie și se osifică progresiv în adolescență.
Cât timp sutura nu s-a închis, o forță aplicată lateral, prin dinții posteriori, depărtează efectiv cele două jumătăți. În spațiul creat se formează os nou, iar arcada rămâne lărgită definitiv. Este o modificare scheletală reală, nu doar o înclinare a dinților.
După închiderea suturii, aceeași forță nu mai desface nimic. Dinții se înclină spre exterior, gingia se retrage, iar rezultatul e instabil. La adolescentul mare și la adult, lărgirea reală se obține doar chirurgical sau cu dispozitive ancorate în os.
Fereastra utilă se situează, în general, între șapte și paisprezece ani, cu rezultate mai previzibile înainte de pubertate. Nu există o vârstă fixă valabilă pentru toți; gradul de maturare a suturii se evaluează radiologic, iar diferențele între doi copii de aceeași vârstă pot fi considerabile.
Ce probleme rezolvă
Indicația principală este maxilarul superior prea îngust față de mandibulă. Cel mai vizibil semn este mușcătura încrucișată posterioară: dinții de sus mușcă în interiorul celor de jos, pe una sau pe ambele părți, invers față de normal.
Când situația e unilaterală, copilul își deplasează adesea mandibula lateral ca să poată mesteca. În timp, asimetria devine funcțională și apoi vizibilă în tiparul de creștere, motiv pentru care nu se recomandă amânarea.
Alte situații în care expansiunea are rol:
- lipsa de spațiu pe arcada superioară, unde lărgirea recuperează câțiva milimetri și poate reduce nevoia de extracții ulterioare;
- caninii permanenți incluși, blocați în os, la care crearea de spațiu îmbunătățește șansele de erupție spontană;
- bolta palatină foarte adâncă și îngustă, asociată frecvent cu respirația orală;
- pregătirea arcadei înaintea unei faze de tratament fix.
Se discută frecvent și despre efectul asupra respirației nazale. Lărgirea maxilarului mărește volumul foselor nazale și, la unii copii, îmbunătățește permeabilitatea. Nu este însă un tratament pentru apneea de somn sau pentru obstrucția nazală, iar prezentarea lui ca atare depășește ce se poate susține. Dacă există sforăit sau respirație orală constantă, evaluarea ORL rămâne obligatorie, în paralel.
Cum arată aparatul și cum se activează
Cel mai folosit este disjunctorul fix, cunoscut ca aparat Hyrax sau, în varianta cu acrilat, Haas. Se sprijină pe inele cimentate pe molari și premolari, cu un șurub central. Există și variante fixate cu mini-implanturi în palat, la copiii mai mari.
Activarea o face de obicei părintele, acasă. Se introduce cheița în orificiul șurubului, se rotește complet până la capăt, în direcția indicată de o săgeată, și se retrage pe direcția opusă. O rotație completă corespunde unui sfert de tură a șurubului și lărgește arcada cu aproximativ un sfert de milimetru. Ritmul îl stabilește ortodontul: una sau două activări pe zi, timp de două până la patru săptămâni.
Câteva lucruri pe care merită să le știți dinainte:
- copilul stă culcat, cu capul ușor pe spate și cu o lumină bună — nu încercați activarea în picioare, în grabă, dimineața;
- dacă cheița alunecă și nu găsiți orificiul, opriți-vă și sunați la cabinet; o activare în sens invers anulează progresul;
- apare o senzație de presiune sub nas și între ochi, câteva minute după fiecare activare — este normală;
- între incisivii de sus se deschide un spațiu vizibil, uneori de câțiva milimetri; este semnul că sutura s-a desfăcut și se închide singur în lunile următoare;
- vorbirea și înghițirea se modifică temporar; se normalizează în una-două săptămâni.
După încheierea activărilor, aparatul rămâne pe loc, blocat, încă șase până la douăsprezece luni. Etapa aceasta, de contenție, este cea în care se formează osul nou și este la fel de importantă ca expansiunea propriu-zisă. Scoaterea prematură duce la recidivă.
Igiena în perioada tratamentului
Un dispozitiv fix în cerul gurii adună resturi alimentare, iar zona de sub el nu se curăță singură. Practic, în primele săptămâni se depune un strat vizibil dacă nu se intervine.
Ce funcționează: clătire abundentă după fiecare masă, periaj atent în jurul inelelor cimentate, periuță interdentară pentru spațiile de sub sârme și, dacă e disponibil, un duș bucal folosit la presiune mică. Rutina din curățarea unui aparat dentar fix se aplică aproape identic. De evitat alimentele lipicioase și cele foarte tari, care pot decimenta inelele.
Semnalați medicului orice inel care se mișcă, orice sârmă care rănește mucoasa și orice miros neplăcut persistent, care indică de obicei un inel desprins sub care s-au adunat resturi.
Ce urmează după expansiune
Expansiunea rezolvă lățimea arcadei, atât. Poziția fiecărui dinte, înghesuirea reziduală sau relația dintre maxilare se tratează în etapele următoare, de obicei cu un aparat fix, după erupția dinților permanenți, iar momentul potrivit pentru aparatul dentar se stabilește separat, la o reevaluare. Este util să știți asta de la început, pentru că mulți părinți rămân cu impresia că tratamentul s-a încheiat când se scoate disjunctorul.
Momentul evaluării rămâne argumentul principal. O arcadă îngustă observată la șapte ani se rezolvă cu un dispozitiv purtat câteva luni; aceeași situație descoperită la șaptesprezece ani poate ajunge la o soluție chirurgicală. Dacă observați că dinții de sus mușcă în interiorul celor de jos sau că cerul gurii pare foarte adânc, cereți o evaluare ortodontică — semnele descrise în articolul despre dinții strâmbi la copii care chiar cer atenție vă ajută să distingeți ce merită verificat de ce se rezolvă singur. Decizia finală, inclusiv aprecierea maturării suturii, se ia de un medic ortodont, pe baza radiografiilor copilului dumneavoastră.