Există convingerea că un periaj „ca lumea” înseamnă un periaj apăsat. Logica pare corectă: dacă freci mai tare, curăți mai bine. În realitate, placa bacteriană este un depozit moale, care se desprinde cu o atingere fermă, nu cu forță. Ce se pierde în schimb, când apeși prea mult, sunt lucruri care nu se refac: smalțul de la colet și gingia care acoperă rădăcina.
De ce forța nu ajută la curățare
Biofilmul dentar aderă la suprafață, dar nu e dur. Se desprinde prin contactul repetat al perilor și prin acțiunea ușor abrazivă a pastei. Ce nu se desprinde deloc prin frecare este tartrul, pentru că e mineralizat și lipit chimic de smalț; acolo poți apăsa oricât, nu se întâmplă nimic în afară de leziuni pe țesuturile din jur.
Când apeși tare, perii se îndoaie și se culcă lateral. Vârfurile lor, singurele care ar trebui să lucreze la marginea gingiei și în șanțul gingival, ajung să nu mai atingă zona respectivă. Practic, cu cât apeși mai mult, cu atât periuța curăță mai prost tocmai locul care contează. E un paradox contraintuitiv, dar se vede imediat dacă te uiți la periuța ta după o lună.
Semnele că apeși prea tare
- Perii răsfirați în lateral după 3-4 săptămâni. O periuță folosită normal își pierde forma în circa trei luni. Dacă a ta arată ca o mătură veche mult mai repede, forța e explicația cea mai probabilă. Reperele de înlocuire sunt detaliate în articolul despre cât de des se schimbă periuța de dinți.
- Gingie retrasă, cu rădăcina vizibilă, mai ales pe caninii și premolarii din partea opusă mâinii cu care ții periuța: dreptacii au adesea retracții mai mari pe stânga.
- Un șanț neted, lucios, în formă de V, la limita dintre dinte și gingie. Sunt leziunile cervicale necarioase, iar suprafața lor lustruită le deosebește de o carie, care e rugoasă și mată.
- Sensibilitate la rece, la aer sau la atingere, exact în zona coletului.
- Gingie dureroasă, cu mici zone albicioase sau ulcerații imediat după periaj.
- Dinții par mai lungi în fotografii vechi comparate cu cele recente.
Sensibilitatea apărută în acest fel are un mecanism precis: expunerea dentinei și a canaliculelor care duc spre nervul dintelui. Cauzele și opțiunile de tratament sunt discutate pe larg în materialul despre sensibilitatea dentară.
Cât de tare e „destul de tare”
Reperele practice funcționează mai bine decât cifrele. Câteva pe care le poți verifica singur:
- Testul unghiei. Apasă periuța pe unghia degetului mare până simți o presiune fermă, dar nu incomodă. Aceea e forța de lucru. Dacă perii se îndoaie complet, ai depășit-o.
- Ține periuța cu trei degete, ca pe un creion, nu în pumn. Priza în pumn generează automat forță.
- Ascultă. Un periaj corect e aproape tăcut. Zgomotul de frecare puternică e semnul unei presiuni exagerate.
- Mișcări scurte, de doi-trei milimetri, cu perii înclinați la aproximativ 45 de grade spre gingie. Nu curse orizontale lungi, ca la spălatul unei tigăi.
- Peri moi, întotdeauna. Peri tari nu compensează un periaj scurt și cresc riscul de abraziune.
Periuțele electrice au aici un avantaj real: majoritatea modelelor de la nivel mediu în sus au senzor de presiune, care aprinde o lumină sau întrerupe pulsațiile când apeși prea mult. Este, pentru mulți pacienți, singurul feedback obiectiv pe care îl primesc vreodată. Comparația generală dintre cele două tipuri e făcută în articolul despre periaj electric versus periaj manual. Cu o periuță electrică, gestul corect e să o plimbi lent dinte cu dinte și să o lași să lucreze, nu să freci cu ea.
De multe ori, presiunea excesivă e o compensare pentru timpul prea scurt. Cine periază patruzeci de secunde simte instinctiv nevoia să apese, ca să „recupereze”. Soluția e inversă: cronometrează două minute, împarte gura în patru cadrane și acordă câte treizeci de secunde fiecăruia, cu o atingere ușoară. Aproape toate periuțele electrice au deja acest temporizator încorporat, cu o pauză scurtă la schimbarea cadranului. Cu o periuță manuală, un cronometru pe telefon face aceeași treabă. Vei constata, după câteva zile, că dinții se simt la fel de curați cu o fracțiune din forța obișnuită.
Ce rol are pasta și momentul periajului
Abrazivitatea pastei se adună la ecuație. O pastă de albire cu abrazivitate mare, folosită cu presiune mare, pe o zonă de colet unde smalțul e oricum subțire, accelerează uzura. Valoarea RDA nu apare pe toate ambalajele, dar producătorul o comunică la cerere; dacă ai deja retracții sau sensibilitate, cere medicului o recomandare de pastă cu abrazivitate redusă și conținut standard de fluor.
Contează și momentul. După o masă acidă sau o băutură carbogazoasă, smalțul e temporar demineralizat, iar un periaj apăsat imediat îndepărtează mai mult decât ar trebui. Mai bine clătești gura cu apă simplă și aștepți în jur de o jumătate de oră înainte de periaj.
Ce se poate repara și ce nu
Vestea proastă e că smalțul pierdut nu se regenerează, iar gingia retrasă nu urcă la loc de la sine. Vestea bună e că progresia se oprește complet dacă schimbi tehnica, iar rezultatul estetic și funcțional se poate corecta. Leziunile cervicale se restaurează cu compozit fluid, sensibilitatea se tratează cu paste desensibilizante, lacuri cu fluor sau agenți de sigilare aplicați în cabinet, iar retracțiile mari pot beneficia de tehnici de acoperire radiculară cu grefă de țesut conjunctiv.
Primul pas rămâne, totuși, diagnosticul. Retracția gingivală poate veni și din boală parodontală, din bruxism sau dintr-o poziție nefavorabilă a dintelui pe arcadă, iar tratamentul diferă complet în funcție de cauză. Dacă recunoști două-trei semne din listele de mai sus, arată-le medicului dentist la următorul control; o corecție de tehnică făcută devreme costă nimic și economisește tratamente pe care nimeni nu și le dorește.
